Ca parte a proiectului Race for the Cure, Fundația Renașterea și Institutul Oncologic ”Pr. Dr. Alexandru Trestioreanu” București (IOB), cu sprijinul MSD România, au inaugurat pe 5 iunie, Copacul Luminii, o instalație urbană modernă.
Aceasta instalație artistică este menită să transmită un mesaj de speranță pacienților ce trăiesc cu acest diagnostic, chiar în spațiul în care se confruntă cu impactul bolii și caută sensul poveștii lor oncologice. Se marchează prin această initiativă Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, celebrată pentru prima dată în România.
“Anual peste 20,000 de internări în regim de spitalizare de lungă durată sunt înregistrate la Institutul nostru. Personalul IOB intelege foarte bine ce înseamnă lupta pentru speranță și viață a pacienților nostri pe parcursul fiecarei zile din cele peste 116.000 zile de spitalizare însumate și luptam împreuna cu ei zi dupa zi. Daca analizăm care sunt cele mai frecvente tipuri de cancer pentru care pacienții ni se adresează, vedem ca 6 din 10 cele mai frecvente întâlnite grupe de diagnostic sunt legate de tumori ale sânului sau de patologii oncologice ale sistemului genital feminine (inclusiv cancer de col uterin). În prezent ne confruntăm cu o creștere a complexității cazurilor oncologice, pe fondul pandemiei, pacienții prezentându-se târziu la medic. Este foarte important să mergem la medic pentru investigații anuale, screening, întrucât depistarea precoce și inițierea la timp a tratamentului adecvat sunt esențiale pentru a crește șansa la viață prin controlul eficace al cancerului”, afirmă Dr Bogdan Tănase, directorul IOB.
Creat de arhitectul Florin Cobuz și echipa Nod Design Lab, Copacul Luminii este lucrat dintr-o combinație de metal și plexiglas (reciclat). Lumina pe care acesta o propagă la contactul cu razele soarelui este o metaforă a speranței de care pacienții oncologic au nevoie pentru a parcurge calea de la diagnostic la tratament și către viața cu cancer. Culorile frunzelor copacului sunt la rândul lor o metaforă a tuturor nuanțelor pe care lupta împotriva cancerului le poate căpăta. Împreună cu razele soarelui, frunzele copacului creează o aură de lumină, simbol al energiei lor bune, de la care se pot încărca și cei ce au nevoie acum de susținere și optimism.
„Cel mai adesea vorbim despre povara cancerului foarte tehnic, în cifre și procente. Am dorit de aceasta dată să aducem alături de pacienți mesajul optimist pe care doar arta îl poate ’rosti’ cu atata sensibilitate și creativitate. Instalația urbană Copacul Luminii este o metaforă a vieții supraviețuitorilor de cancer și a modului în care energia acestora se propagă în jur ca o aură, odată cu lumina zilei. Cu fiecare nou răsărit, ce echivalează cu ideea de speranță, lumina supraviețuitorilor continuă să existe în acest spațiu aproape magic. Această expresie artistică a speranței poate susține pacienții nou diagnosticați să își redefinească experiența cu cancerul, să accepte diagnosticul, să se adapteze și să continue cu dârzenie confruntarea cu boala. Un diagnostic de cancer, astăzi, nu trebuie să fie o sentință”, afirmă Mihaela Geoană, Președinte Fundația Renașterea.
De asemenea, proiectul urban Copacul Luminii face parte dintr-un demers amplu de mobilizare pentru crearea unui ecosistem social de sprijin larg pentru a îmbunătăți calității vieții pacienților oncologici. Susținerea persoanelor cu cancer, atât la nivelul comunității, din partea familiei, prietenilor, colegilor, cât și la nivelul societății în ansamblu este esențială.
“În lupta cu cancerul e nevoie și de metafore, de simboluri, care sa dea speranța și să motiveze pacientii de-a lungul parcursului lor oncologic complex și de durată de cele mai multe ori. Este important ca pacienții să știe că progresul științific înregistrat în ultimele decade in tratarea cancerului este semnificativ și că astăzi au access la tratamente inovative pentru tot mai multe forme de cancer, care pot crește supraviețuirea și calitatea vieții. Ca o paralelă cu arta, în spatele acestor noi tratamente stau nu doar rigoarea și efortul, ci și creativitatea cercetătorilor în a găsi abordari și solutii terapeutice noi. Copacul Luminii canalizează speranța pe care o avem cu toții, pacienți, medici, autorități, de a crește supraviețuirea în cancer și a reduce discrepanțele care există între România și restul țărilor europe în această privință”, declară Kostas Papagiannis, managing Director MSD Romania.
Despre IOB
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti asigură servicii medicale de screening, curative şi paliative în domeniul oncologic desfăşurând totodată o amplă activitate de învăţământ, cercetare, studii clinice, cu participare la derulare şi implementare a proiectelor din programele de finanţare europeană. Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti este o unitate sanitară de interes public, naţional, cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Sănătăţii Publice.
Despre Fundația Renașterea
Fundatia Renasterea este o organizație neguvernamentala, înființată în anul 2001, care a primit statut de Organizație de Utilitate Publică în anul 2007. Misiunea Fundației Renașterea este aceea de a promova importanța prevenției și depistarii precoce a cancerului de san și de col uterin, de a oferi investigații medicale gratuite și consiliere pacienților oncologici.
În ultimii 20 ani, Fundația Renașterea a obținut rezultate remarcabile în ceea ce privește informarea femeilor din România, despre importanța depistării precoce a cancerului și a oferit peste 110.000 de investigații medicale în cele două centre medicale pe care le deține în București. În plus, cu susținerea partenerilor săi, Fundația a achiziționat și operat doua Unitati Medicale Mobile care au oferit in regim de gratuitate investigatii pentru 24.870 de femei ce locuiesc în zone rurale, unde rata mortalității este crescută din cauza depistării tardive a afecțiunilor. Majoritatea femeilor sunt diagnosticate cu cancer în stadii avansate, din cauza lipsei informațiilor și a barierelor de ordin geografic și financiar.
Despre MSD
De peste un secol, MSD descoperă pentru viață, dezvoltând medicamente și vaccinuri pentru multe dintre cele mai dificil de tratat boli ale lumii, urmându-și misiunea de a salva și îmbunătăți vieți. MSD este denumirea comercială a Merck & Co., Inc., cu sediul central în Rahway, NJ, S.U.A. Ne dovedim angajamentul față de îmbunătățirea accesului la servicii medicale prin politici, programe și parteneriate cuprinzătoare. Astăzi, MSD continuă să se afle în avangarda cercetării, contribuind la progresul în prevenirea și tratarea bolilor care amenință oamenii și animalele – incluzând aici cancerul și bolile infecțioase, precum HIV și Ebola, și tot mai numeroasele zoonoze -, întrucât aspirăm să fim principala companie biofarmaceutică din lume axată pe cercetare intensivă.
Articolul Copacul Luminii – Instalație urbană modernă la Institutul Oncologic București inaugurată pentru a marca Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer apare prima dată în 360medical.ro.