Ministerul Sănătății are începând de vineri șase secretari de stat, după modificarea unui act normativ privind organizarea și funcționarea de către guvern. Astfel, premierul Nicolae Ciucă l-a numit în funcția de secretar de stat pe Cătălin Vișean, fost manager al Spitalului de Pediatrie din Ploiești.
Decizia de numire a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.
Numirea a fost posibilă după ce guvernul a modificat hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, adăugând al șaselea post de secretar de stat.
Măsura a fost solicitată de Ministerul Sănătății, motivul invocat fiind acoperirea sarcinilor suplimentare ale legate de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).
“Pentru îmbunătățirea activităţii la nivelul Ministerului Sănătății, în vederea îndeplinirii funcțiilor şi atribuțiilor în condiții optime şi eficiente, precum și a unei mai bune coordonări a sarcinilor suplimentare ale ministerului legate de PNRR și ANDIS, (…) se propune suplimentarea numărului de secretari de stat din cadrul ministerului”, afirmau autorii proiectului, în nota de fundamentare.
Proiectul inițial, prezentat la finalul lunii mai de 360medical.ro, prevedea creșterea numărului de secretari de stat din Ministerul Sănătății de la 5 la 6 și a numărului maxim de posturi de la 449 la 453, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului.
Însă forma finală aprobată de guvern prevede doar majorarea numărului de secretari de stat și adăugarea unei funcții de secretar geral adjunct, fără a include creșterea numărului de posturi.
Până acum, Ministerul Sănătății avea cinci secretari de stat: Adriana Pistol, Andrei Baciu, Levente Vass, Aurel George Mohan și Tiberius Brădățan.
Articolul Ministerul Sănătății are șase secretari de stat apare prima dată în 360medical.ro.