Ministerul Sănătății plătește taxe totale de 8.823 euro în acest an pentru ca România să aibă acces la registrele internaţionale cu donatorii de celule stem hematopoietice, în calitate de membru al unor organizații europene și internaționale.
Astfel, o hotărâre aprobată miercuri de guvern prevede aprobarea nivelului “cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, aferente anului 2022, în cuantum de 8.823 euro”.
Suma include cotizaţia de membru al Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă (4.773 euro), cotizaţia de membru al Grupului European pentru Sânge şi Transplant de Măduvă (900 euro), taxa pentru acreditarea de către Federaţia Europeană de Imunogenetică a laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate (câte 1.050 euro pentru fiecare dintre cele trei laboratoare acreditate).
Cele trei laboratoare acreditate din România sunt Laboratorul de imunogenetică şi histocompatibilitate HLA al Institutului Clinic Fundeni, Laboratorul de imunogenetică şi histocompatibilitate HLA al Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională “Prof. Dr. C. T. Nicolau” și Laboratorul clinic de analize medicale al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.
Cotizaţiile şi taxele pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică sunt plătite din bugetul aprobat al Ministerului Sănătăţii pentru anul 2022, de către Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, unitate aflată în subordinea ministerului, arată proiectul.
În 2021, Ministerul Sănătății a plătit taxe totale de 8.229 euro pentru acces la registrele internaţionale cu donatorii de celule stem hematopoietice.
Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice (RNDVCSH) a fost înfiinţat în anul 2009 pentru a da o șansă de vindecare pacienților cu boli hematologice maligne, cu evoluție severă, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit.
În prezent, peste 83.600 donatori voluntari sunt înscriși în registru, 352 de pacienți au fost transplantați, iar 33 sunt în așteptarea unui donator.
Din 2018, orice persoană sănătoasă cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani din România se poate înscrie online în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.
Donarea de celule stem este importantă pentru salarea vieților persoanelor cu cancer de sânge. În prezent, pe plan mondial, un om este diagnosticat cu un cancer de sânge la fiecare 3 minute, potrivit statisticilor internaționale.
Multe dintre persoanele diagnosticate pot fi vindecate prin transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator compatibil.
Totuși, mai puțin de 30% dintre pacienți au un donator compatibil în familie, astfel că pentru restul de 70% singura șansă este găsirea unui donator compatibil neînrudit, din registrele donatorilor de celule stem hematopoietice.
Pentru România, este important ca Registrul Național să fie conectat cu bazele internațioanle, deoarece cu cât sunt mai mulți donatori înregistrați, cu atât cresc șansele unui bolnav de a-și găsi un donator compatibil.
Registrele din 55 de țări numără împreună aproape 34 de milioane de potențiali donatori.
Articolul Taxe de aproape 9.000 euro pentru accesul României la registrele internaţionale cu donatorii de celule stem hematopoietice apare prima dată în 360medical.ro.