loader image
Home » Tratament De Canal Cu Microscop

Tratament De Canal Cu Microscop

Tot ce ai vrut să știi despre tratamentul endodontic sau de canal

Ce este tratamentul endodontic sau de canal?

Tratamentul de canal presupune îndepartarea pulpei contaminate sau a infecției, pozitionată în țesutul intern al dintelui, care conține vase de sânge și nervi, și care pătrund în dinte printr-un spațiu situat în vârful rădăcinii (apex). Pulpa dentară include nervul și se găsește în interiorul canalelor de pe rădăcinile dintelui și în interiorul coroanei dintelui. Pulpa dentară este înconjurată de dentină, care este un material mai greu. Cementul dentar acoperă rădăcina în timp ce smalțul este situat în exterior și înconjoară coroana dintelui, protejandu-l de diverse leziuni.

Când există o fractură a dinților care provoacă infecție sau necroză dentară, este necesară realizarea unui tratament de canal. Infecția dintelui, care nu este tratată la timp, se răspândește dincolo de marginea rădăcinii provocând inflamația osului care susține dintele. În această etapă, pacientul suferă deja de dureri semnificative.

Alternativele tratamentului de canal constau în extracția și înlocuirea dinților printr-un implant dentar, o punte sau o proteză. Astăzi, este clar că nicio metoda de înlocuire a dinților nu se compară cu senzația dinților naturali și ar trebui să încercați să evitați înlocuirea inutilă a dinților. În plus, uneori opțiunile de restaurare menționate anterior sunt mai complexe și mai scumpe decât tratamentul de canal. Tratamentul endodontic este unul dintre cele mai complexe tratamente în domeniul stomatologic, însă mulțumită acestuia putem să vă salvăm dinții naturali pe care altfel i-am fi înlocuit.

Ce se întâmplă în cadrul tratamentului de canal al dinților?

Tratamentul endodontic este de fapt conceput pentru a curăța țesutul inflamator din canalele rădăcinii dintelui și pentru a salva dintele de procedura extracției. În timpul tratamentului, țesutul contaminat este îndepărtat din spațiul intern al dintelui. După curățarea și sterilizarea spațiului endodontic, și obturarea completa are loc etanșeizarea spațiului cu un material special care îl va sigila complet și va preveni pătrunderea bacteriilor în viitor. Odată ce cauza este înlăturată, se creează condiții adecvate de vindecare pentru țesutul din jurul dintelui.

Când este nevoie de un tratament endodontic?

  • În momentul în care cariile profunde ale dintelui au pătruns în straturile de smalț și dentină al dintelui și au ajuns la pulpa dentară. Uneori, acest lucru se întâmplă rapid astfel încât pacientul va prezenta dureri intense chiar și în timpul somnului, iar alteori o progresie lentă va determina necroza dinților.
  • În momentul în care o fracturare a provocat expunerea pulpei dentare. Fracturarea este mai frecventă în cazul incisivilor superiori, dar poate apărea de fapt la orice dinte care a suferit un traumatism.

Tratamentul endodontic - etapele tratamentului

Înainte de începerea procedurii, este obligatoriu să faceți o radiografie care are rolul de a  diagnostica, de a oferi detalii mai exacte privind afecțiunile unui anumit dinte, eventualele tratamente anterioare. În plus, medicul stomatolog trebuie să identifice numarul exact de canale. În timpul tratamentului se obișnuiește realizarea unei radiografii suplimentare pentru a verifica calitatea și succesul tratamentului.

După administrarea anesteziei, dentistul va izola prin metode specifice dintele pentru a preveni afectarea țesuturilor din apropiere. Primul pas constă în eliminarea cariilor dentare. În continuare, dentistul creează o deschidere în partea de sus a dintelui pentru a ajunge la țesutul pulpei. Ulterior, dentistul trebuie să pătrundă până la capătul rădăcinii și să înceapă curățirea și dilatarea minuțioasă a canalelor. Cu ajutorul diferitelor instrumente și materiale, acesta va îndepărta materialul inflamat și va curăța canalele în întregime. Canalele vor fi sigilate, iar apoi se va închide dintele cu o plombă provizorie. O coroană dentară va fi montata după cum este necesar.

Uneori, aceste proceduri trebuie împărțite în mai multe sedințe. În prima sedință, cariile vor fi îndepărtate și canalele radiculare curățite, apoi va avea loc aplicarea  hidroxidului de calciu, ulterior sigilarea temporară a acestora. În următoatea sedință, se va efectua din nou curățirea și sigilarea, care include sigilarea canalelor radiculare cu materialul de umplere.

Repetarea tratamentului endodontic

Există situații în care deși  în trecut a fost deja efectuat un tratament endodontic, este nevoie de încă un tratament, de multe ori din cauza calității inferioare a tratamentului anterior sau din cauza faptului că nu mai este material omogen pe toata lungimea canalelor. În prima etapă se creează accesul la vechea restaurare a rădăcinii, trebuie menționat că este necesar un nou trtament. În a doua etapă are loc înlăturarea rădăcinilor, iar din acest punct se va proceda ca în cazul unui tratamentul endodontic normal. Repetarea unui astfel de tratament este o procedură mult mai complexă, comparativ cu prima intervenție, deoarece de multe ori ne confruntăm cu greșelile efectuate în tratamentul anterior, cum ar fi: trecerea materialului de obturaţie după apex, obturarea incompletă a canalului radicular, perforarea peretelui canalului radicular, alegerea conului de gutapercă neadecvat sau materialul folosit pentru plombare care este dificil de îndepărtat.

Echipamente moderne pentru tratamentul endodontic

Pentru efectuarea tratamentului endodontic este foarte important să vă asiguraţi că se foloseste  cea mai corectă variantă si materiale de cea mai buna calitate posibilă. Calitatea este cel mai important aspect pentru conservarea și restaurările viitoare, pacientul astfel evită dureri și cheltuieli financiare inutile. Tehnologia vine în ajutorul nostru, iar în clinica noastră utilizăm intrumente avansate în acest sens:

Tehnologie avansate pentru măsurarea electronică a lungimii de lucru. Informează medicul cu precizie cand ajunge la capătul canalului radicular;

Tehnologie avansată pentru extinderea și proiectarea canalelor:  Instrumentele (acele) rotative din Nichel-Titan, au o flexibilitate foarte mare care ajută la pregătirea canalelor. Instrumentele rotative facilitează și optimizează munca medicului, în comparație cu cele manuale. Instrumentul Light Speed (pentru lărgirea zonei fără supraaglomerarea canalului) și instrumentul ProTaper.

Pentru refacerea fazei de etanșeizare a canalului: echipamentul de compresie. Acest dispozitiv permite compresia canalelor cu o anatomie dificilă. O etanșeizare bună este necesară pentru a menține rezultatele tratamentului în timp. Echipamentul unic pentru îndepărtarea acelor care s-au rupt sau a pivoților prefabricați din structura canalului dinților.

Scroll to Top