loader image
Home » Un nou medicament cu potențial în combaterea depresiei, leziunilor cerebrale și tulburărilor cognitive

Un nou medicament cu potențial în combaterea depresiei, leziunilor cerebrale și tulburărilor cognitive

Medicamentul s-a dovedit eficient în testele preclinice, și, cel mai important, poate ajunge la creier pentru a inhiba enzima kinază Cdk5, care are un rol cheie în reglarea semnalizării neuronilor din creier.

În peste 3 decenii de studiu, cercetătorii au arătat că enzima kinază dependentă de ciclină, Cdk5, a fost implicată în afecțiuni neuropsihiatrice și neurodegenerative, inclusiv în boala Alzheimer și boala Parkinson, fiind un reglator cheie al semnalizării neuronale din creier.

Testele preclinice desfășurate în recentul studiu au arătat că eliminarea enzimei Cdk5 la șoareci a făcut ca animalele să fie mai rezistente la stres, le-a îmbunătățit cunoașterea, a protejat neuronii de accidente vasculare cerebrale și traumatisme craniene și a diminuat neurodegenerarea, a precizat James Bibb, profesor la departamentul de chirurgie din Birmingham, din cadrul universității din Alabama, descriind medicamentul.

Cel mai important, medicamentul a reușit să treacă de bariera hematoencefalică pentru a ajunge la creier.

Inhibitorii Cdk5 ar putea oferi beneficii terapeutice și noi modalități pentru studiul funcțiilor de bază ale creierului.

Compușii anteriori din prima și a doua generație, au fost în mare parte blocați de bariera hemato-encefalică care restricționează trecerea soluțiilor din sânge în lichidul extracelular al sistemului nervos central.

Din acest motiv, până în prezent, nici un inhibitor Cdk5 nu a fost aprobat pentru a trata boli neuropsihiatrice sau degenerative.

Profesorul Bibb și echipa sa au publicat detalii despre noul inhibitor Cdk5, compusul 25-106, luna aceasta, în Frontiers in Pharmacology.

Cercetătorii au arătat că administrarea sistematică a inhibitorului 25-106 la șoareci modifică comportamentul acestora la nivel neuronal, reducând comportamentul asemănător anxietății.

În lucrare, cercetătorii descriu sinteza inhibitorului pe bază de aminopirazol, folosind modelarea moleculară, și au arătat că 25-106 pare să folosească aceeași conformație pentru legarea hidrofobă ca și un alt inhibitor Cdk5, roscovitină.

„Fiind, probabil, primul inhibitor robust, 25-106 reprezintă un instrument farmacologic interesant pentru studierea activității Cdk5 la animalele de tip sălbatic. Realizarea poate fi considerată un pas înainte în testarea inhibitorilor Cdk5 pentru tratarea bolilor neuropsihiatrice și neurodegenerative. Acest lucru oferă un peisaj promițător pentru studiile viitoare, care vor putea evalua efectele inhibitorilor Cdk5 care pot ajunge la creier pentru a combate stresul, anxietatea, depresia, dependența, cancerul și neurodegenerarea“, a declarat prof. Bibb.

Cercetătorii au arătat, ex vivo, pe probe de creier, că medicamentul 25-106 a inhibat activitatea Cdk5 într-o manieră dependentă de doză, și in vivo, că acesta a pătruns în creier după administrarea la șoareci pentru a inhiba Cdk5.

Oamenii de știință au măsurat parametrii farmacocinetici și farmacodinamici ai 25-106 în plasma sanguină și creierul șoarecilor precum și răspândirea medicamentului în ficat și rinichi.

Șoarecii cărora li s-a administrat sistematic medicamentul 25-106 au prezentat un comportament neuronal controlat la testul labirintului în câmp deschis și la testul de suspendare a cozii, modificări anxiolitice asociate cu eliminarea genei Cdk5.

Cercetătorii au mai descoperit că medicamentul 25-106 este un inhibitor neselectiv al enzimei Cdk5, dar și al unei alte kinaze dependente de ciclină, Cdk2, care se regăsește în creier în nivelurile foarte scăzute.

Studii viitoare sunt necesare pentru a investiga efectele toxice sau asupra altor organe în cazul inhibării enzimei Cdk2 cu 25-106.

Articolul Un nou medicament cu potențial în combaterea depresiei, leziunilor cerebrale și tulburărilor cognitive apare prima dată în 360medical.ro.

Scroll to Top