loader image
Home » Virusul Lloviu, izolat pentru prima dată de cercetători

Virusul Lloviu, izolat pentru prima dată de cercetători

Cercetători de la universitățile din Kent și Greenwich, din Marea Brianie, au contribuit la izolarea, pentru prima dată, a virusului Lloviu (LLOV), o rudă apropiată a virusului Ebola. Oamenii de știință au subliniat necesitatea unor cercetări viitoare pentru a asigura pregătirea în cazul unei eventuale pandemii.

LLOV face parte din familia filovirusurilor, care include virusul Ebola. În timp ce Ebola și alte filovirusuri, inclusiv virusul patogen similar, Marburg, au apărut în mod natural doar în Africa, virusul Lloviu a fost descoperit în Europa.

Filovirusul LLOV, a fost identificat cu ajutorul materialului său genetic (ARN), în 2002, la liliecii cu aripi lungi (schreiber) din Spania și a fost detectat ulterior la liliecii din Ungaria, unde a fost și izolat.

LLOV este un virus zoonotic, care trece de la animale la oameni, izolarea sa fiind de interes pentru sănătatea publică din întreaga lume, datorită relației strânse pe care oamenii o au cu animalele, în agricultură, ca animale de companie și în mediul natural.

Apariția acestor virusuri a crescut în ultimii ani, odată cu distrugerea continuă și încălcarea habitatelor naturale ale multor creaturi sălbatice.

Organizația Mondială a Sănătății afirmă că „zoonozele reprezintă un procent mare din toate bolile infecțioase nou identificate, precum și multe dintre cele existente“.

În mod semnificativ, echipa de cercetători a descoperit acum că Lloviu prezintă potențialul de a infecta celulele umane și de a se reproduce.

Acest lucru ridică semne de întrebare cu privire la posibila transmitere pe scară largă în Europa spun specialiștii, care solicită imediat studii de patogenitate și studii virale.

Cercetarea nu a evidențiat nicio reactivitate încrucișată a anticorpilor LLOV și Ebola, sugerând că vaccinurile Ebola existente ar putea să nu protejeze împotriva Lloviu, în cazul în care acesta s-ar transmitela om.

„Sunt probe incontestabile. Este vital să știm mai multe despre distribuția acestui virus și să se facă cercetări în acest domeniu pentru a evalua riscurile și pentru a ne asigura că suntem pregătiți pentru potențiale epidemii și pandemii“, a declarat dr. Simon Scott, de la Virale Pseudotye Unit (VPU), din cadul facultății de farmacie Medway.

Conform specialiștilor, această cercetare demonstrează că există un decalaj considerabil de cunoștințe cu privire la patogenitate, gazdele animale și transmisibilitatea acestor virusuri nou descoperite.

Finanțarea obținută de la Academia Britanică i-a permis doctorului Scott să creeze un consorțiu de virusologi europeni, specialiști în cercetarea și conservarea liliecilor, pentru a valorifica expertiza în domeniu, de la ecologie la virusologie.

Studiul a fost publicat de curând în Nature Communications.

Articolul Virusul Lloviu, izolat pentru prima dată de cercetători apare prima dată în 360medical.ro.

Scroll to Top