De la începutul acestui sezon și până la 1 mai au fost confirmate prin analize de laborator în România 999 de cazuri de gripă, arată datele publicate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Numărul este mult mai mare decât cel raportat în același interval pentru sezonul trecut (2020/2021) – doar 4 cazuri confirmate cu laboratorul până la 2 mai 2021.
Totuși, numărul mult mai mic de cazuri din sezonul gripal precedent poate fi explicat prin măsurile de distanțare fizică luate pentru combaterea pandemiei de Covid-19, care au redus și transmiterea virusului gripal, dar și prin numărul mai mic de teste realizate, testarea fiind prioritizată pentru virusul SARS-CoV-2.
Dintre cele 999 de cazuri confirmate în acest sezon, doar 5 cazuri au fost cu virus gripal tip B, restul fiind cu virus gripal tip A (subtip H3 și H1).
INSP a confirmat în acest sezon 3 decese din cauza virusului gripal, însă niciunul în ultima săptămână.
Până la 1 mai 2022 au fost vaccinate antigripal 1.516.797 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății, potrivit INSP.
Potrivit statisticilor, circa 20% din populația Europei se infectează cu virusul gripal în fiecare an, iar cel mai mare risc de a dezvolta forme severe de gripă este la persoanele în vârstă, femeile însărcinate și pacienții cu boli cronice.
Articolul Aproape 1.000 de cazuri de gripă confirmate în acest sezon în România apare prima dată în 360medical.ro.