Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a realizat o listă de medicamente și vaccinuri esențiale împotriva Covid-19.
“Medicamentele incluse pe listă sunt autorizate pentru Covid-19 și furnizarea și cererea pentru acestea vor fi monitorizate atent, pentru a identifica și gestiona discontinuități potențiale sau reale”, a precizat agenția, într-un comunicat.
Lista cuprinde cinci vaccinuri autorizate pentru protejarea împotriva Covid-19 și 9 medicamente autorizate pentru tratamentul infecției.
Astfel, pe acestă listă sunt incluse vaccinurile Comirnaty (Pfizer/BioNTech), Jcovden (Johnson & Johnson), Nuvaxovid (Novavax), Spikevax (Moderna) și Vaxzevria (AstraZeneca).
Medicamentele incluse pe listă sunt dexametazona, Evusheld (tixagevimab/cilgavimab), Kineret (anakinra), Paxlovid (PF-07321332/ritonavir), Regkirona (regdanvimab), RoActemra (tocilizumab), Ronapreve (casirivimab/imdevimab), Veklury (remdesivir) și Xevudy (sotrovimab).
Agenția a punctat că, deocamdată, pe listă au fost incluse toate medicamentele și vaccinurile autorizate în Uniunea Europeană pentru prevenirea și tratamentul Covid-19.
Lista va fi actualizată când vor apărea schimbări la nivelul situației pandemice, dacă vor apărea riscurile de discontinuități sau vor fi autorizate noi medicamente sau vaccinuri.
Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață pentru aceste medicamente și vaccinuri vor trebui să transmită periodic către EMA informații relevante, inclusiv despre stocurile disponibile și riscurile potențiale sau reale de discontinuități.
De asemenea, statele membre ale UE vor furniza rapoarte periodice privind cererea estimată pentru aceste medicamente și vaccinuri la nivel național.
Articolul EMA a realizat o listă de medicamente și vaccinuri esențiale împotriva Covid-19 apare prima dată în 360medical.ro.