Ministerul Sănătății revizuiește legislația privind deșeurile medicale cu asistență tehnică de la Banca Mondială.
Astfel, Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale (UMPBM) din cadrul Ministerului Sănătății, responsabilă de implementarea ”Proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar”, urmează să contracteze servicii de consultanță pentru analiza ghidurilor privind gestionarea deșeurilor medicale și dezvoltarea unui plan de acțiune.
Obiectivele serviciilor de consultanță sunt: să analizeze ghidurile privind sistemul de gestionare a deșeurilor medicale, pentru a identifica punctele forte și punctele slabe ale acestuia, să determine măsurile care trebuie luate pentru a îmbunătăți ghidurile și să elaboreze un plan de acțiune pentru o bună aplicare a ghidurilor în zonele rurale îndepărtate.
În cadrul proiectului a fost realizată o evaluare a sistemelor sociale și de mediu (ESSM), care a identificat că principala vulnerabilitate de mediu în sectorul sanitar din România, în special în domeniul asistenței medicale primare și comunitare, este legată de gestionarea deșeurilor medicale.
Acest lucru se datorează în principal cunoștințelor limitate în ceea ce privește prevenirea sau reducerea producerii deșeurilor medicale la nivelul asistenței medicale primare (AMP), precum și a implementării limitate a reglementărilor existente în domeniul managementului deșeurilor medicale la nivelul AMP.
“Aceste probleme și riscuri legate de deșeurile medicale sunt gestionate în mod rezonabil de sistemele existente, dar vor fi necesare eforturi pentru a face față unor provocări suplimentare, rezultate din extinderea AMP și a serviciilor integrate de asistență comunitară”, menționează un document publicat de Ministerul Sănătății.
Reprezentanții medicilor de familie consideră că măsura este necesară.
Astfel, revizuirea legislației privind deșeurile medicale reprezintă “o problemă extrem de importantă nu doar prin prisma mediului și a infecțiilor nosocomiale, ci și prin cea a birocrației excesive și costurilor exagerate cu care sunt încărcate în prezent cabinetele de medicina familiei, în special din mediul rural”, a menționat Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit federației, legislația existentă în prezent este comună pentru toate unitățile sanitare, indiferent dacă este vorba de mici cabinete medicale – medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, medicină dentară și altele – sau clinici de mari dimensiuni ori spitale.
Articolul Ministerul Sănătății revizuiește legislația privind deșeurile medicale cu asistență de la Banca Mondială apare prima dată în 360medical.ro.