Alaptarea este una dintre cele mai eficiente modalitati de a oferi copiilor de pretutindeni cel mai bun inceput in viata.
Saptamana Mondiala a Alimentatiei la San (SMAS) este celebrata in fiecare an in perioada 1-7 august, in peste 120 de tari, inclusiv Romania.
Sub sloganul Un pas spre alaptare-educatie si sprijin, anul 2022 aduce in atentia decidentilor si a populatiei necesitatea interventiilor de informare si educare a populatiei cu privire la importanta si beneficiile alimentatiei la san, transmite Institutul National de Sanatate Publica (INSP)
Desi alaptarea este forma biologica de hranire a copilului in primii ani de viata, datele existente arata ca ratele alaptarii sunt mult sub recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, atat la nivel european (25%), global (41%), cat si la nivel national (12,6%).
OMS si UNICEF accentueaza faptul ca alaptarea exclusiva la san a nou-nascutilor este vitala pentru acestia incepand din primele momente de viata. In primele 6 luni de viata este recomandata hranirea sugarilor cu lapte matern, continuand pentru o perioada de doi ani sau mai mult, dupa inceperea diversificarii. Aceasta practica recomandata este deosebit de importanta pentru cresterea si dezvoltarea optima a nou-nascutului.
“Alaptarea sugarului in prima ora de viata, il protejeaza de infectii si reduce rata mortalitatii. Riscul de deces din cauza diareei si a altor infectii poate creste la sugarii care sunt partial alaptati sau nu sunt alaptati. Mamele care nu pot initia alaptarea in prima ora dupa nastere, precum cele care nasc prin cezariana sau cele care au o situatie medicala ce impiedica acest proces in prima ora dupa nastere, trebuie sa fie sustinute pentru a incepe sa alapteze imediat ce o pot face.”, precizeaza INSP intr-un comunicat de presa.
Laptele matern este o sursa importanta de energie si nutrienti pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 6 si 23 de luni. Poate asigura jumatate, sau mai mult, din necesarul de energie al unui copil cu varsta de 6 – 12 luni si o treime din necesarul energetic al unui copil cu varsta cuprinsa intre 12 si 24 de luni. De asemenea, laptele matern este o sursa esentiala de nutrienti, protejeaza impotriva imbolnavirilor si reduce rata mortalitatii copiilor subnutriti.
Potrivit sursei citate, alaptarea prelungita contribuie si la sanatatea si bunastarea mamelor avand urmatoarele beneficii:
• Reduce riscul de cancer mamar si ovarian;
• Poate fi o metoda naturala de contraceptie (dar nu sigura) in primele luni de viata ale bebelusului, cunoscuta sub numele „metoda amenoreei (lipsa menstruatiei) lactationale”.
Etichete: alaptarea, alimentatia la san, laptele matern, beneficii alaptare
The post INSP: Alaptarea sugarului il protejeaza de infectii si reduce rata mortalitatii appeared first on Edumedical.