loader image
Home » Nastere Naturala Maternitatea Cuza Voda Iunie 2022 Dr. Titianu Monica

Nastere Naturala Maternitatea Cuza Voda Iunie 2022 Dr. Titianu Monica

Urmeaza sa cititi povestea unei nasteri naturale la maternitatea Cuza Voda din Iasi asistata de doamna Dr.Titianu Monica.

Pentru mine a fost prima nastere. Sarcina a fost monitorizata de doamna Dr. Titianu incepand cu saptamana 7 pana la saptamana 39. Nu am avut complicatii deosebite pe parcurs.

Ultimul control a fost in saptamana 36. Atunci am stabilit impreuna cu doamna doctor ca voi naste natural. Aceasta a fost dorinta mea, respectata de dumneaei. Urmatoarea intalnire a fost stabilita pentru saptamana 39 la maternitate. Urma sa vin pregatita de internare, daca ma simteam bine si nu aveam niciun semn de travaliu.Asa am si facut. La data stabilita, ora 6:00 dimineata, am venit la maternitate si am fost internata.

Mi s-a prelevat o proba din nas pentru testul rapid COVID-19. Se putea evita daca veneam cu rezultatul testului PCR. Nu stiam nici macar ca este obligatorie o forma de testare. La fel mi-au cerut dovada vaccinarii chiar daca aveam doar 2 doze. Nu eram pregatita cu nimic.
Dupa ce am trecut de biroul internari am fost directionata catre garderoba unde am lasat hainele de pe mine si sandalele. Mi s-a dat o camasa de schimb si mi s-au cerut slapii de acasa. Mai departe m-a luat o infirmiera cu tot cu bagaj si mi-a condus catre sectorul de nasteri naturale.

Acest sector contine mai multe blocuri de nastere, adica mai multe sali pregatite cu tot ce trebuie pentru a gazdui o pacienta din momentul travaliului pana dupa nasterea naturala. Dupa ce au gasit o sala libera, infirmiera m-a lasat acolo.

Din acest moment am facut cunostinta cu moasa. S-a prezentat si mi-a spus ca va fi disponibila pentru mine pana seara cand i se termina tura. Mi-a dat incredere spunand ca pe parcursul fiecarei proceduri imi va explica ce urmeaza sa-mi faca, ce urmeaza sa fac eu si ce se va intampla mai departe. Mi-a facut clisma si mi-a pus o perfuzie cu no spa si calciu, la recomandarea doamnei doctor.

In jurul orei 9:00 am auzit si vocea doamnei Dr.Titianu pe hol. M-am linistit si m-am agitat in acelasi timp. Urma sa nasc si pentru prima data de cand am intrat in spital aveam langa mine o persoana de incredere: doctorul care m-a supravegheat pe parcursul sarcinii.
Pentru prima data de la internare am fost verificata vaginal, mai intai de doamna doctor si apoi de moasa. Aveam 3 cm dilatatia si colul uterin foarte ferm.

Mi s-a pus o cu perfuzie cu oxitocina care m-am ajutat cu dilatarea pana la 5 cm. Abia acum am inceput sa am dureri usoare in partea de jos a burtii, exact ca durerile pe care le simteam de obicei la menstruatie. Tot acum a intervenit doamna doctor si mi-a rupt membranele.
Dupa aceste interventii au trecut cam 2-3 ore in care m-am plimbat, am baut apa, am mancat foarte putin. In continuare aveam doar dureri usoare asa ca moasa a hotarat sa mai intervina un pic vaginal. Pe romaneste pot sa spun doar ca si-a invartit degetele pe acolo, nu stiu cum se numeste operatiunea.

Abia dupa aceasta interventie am inceput sa simt dureri mai mari la fiecare contractie. Simteam o senzatie de presiune in partea inferioara a burtii, in partea din fata. In urmatoarea ora durerile au progresat, am inceput sa simt presiunea in partea din spate si moasa a luat legatura cu doamna doctor (care era in timpul unei operatii de cezariana, am aflat mai tarziu). Simteam nevoia sa imping, dar moasa imi zicea sa mai astept. M-a invatat foarte bine cum sa respir. Contractiile erau foarte apropiate si intense, cam la 2 min distanta.

In sfarsit a venit doamna doctor. Mi-a spus sa ma urc pe masa, incet, imediat ce imi permit contractiile. Sala a inceput sa se umple de lume. Nu stiu de unde au aparut atatea persoane. In dreapta mea a mai aparut un medic, langa moasa. O asistenta o imbraca pe doamna doctor cu echipament de unica folosinta, se aude un clinchet de instrumente metalice. Intre timp eu tip si incerc sa imping cum simteam nevoia. In timp ce se pregatea, cu doar 2 propozitii doamna doctor a reusit sa imi dea incredere si sa ma linisteasca in acelasi timp. Rece si la obiect, stilul caracteristic al doamnei. Moasa mi-a explicat foarte clar si pe intelesul meu cum sa respir si cum sa imping cand simt contractia. Doamna doctor m-a incurajat sa ma prind de picioare cand imping. Celalalt doctor din dreapta mea m-am incurajat la prima contractie la care am impins corect. Mi s-a facut epiziotomie si dupa urmatoarele 2 contractii cu care am impins corect am nascut.
Doamna Titianu a continuat sa ma coasa, placenta a iesit de la sine. Mi-a fost schimbata perfuzia si am putut sa-mi tin fetita in brate pentru cateva secunde, dupa ce a fost spalata si infasata, in timp ce eu eram cusuta.

Treptat sala a inceput sa se goleasca si dupa ce doamna doctor a terminat cu interventiile asupra mea am fost mutata in salonul de lauze. Dupa 6 ore am parasit sectorul de nasteri si am fost instalata in salonul de mamici unde am ramas pana la externare.

Abia a doua zi la amiaza mi-a fost adusa fetita in salon. Teoretic asistenta de la neonatologie iti arata cum sa schimbi pampersul, sa alaptezi, sta putin langa tine, revine dupa un timp si iti arata cum sa ii dai lapte praf cu lingurita si cum sa ragai bebelusul. Practic mi s-a aratat doar partea cu alaptatul, apoi asistenta a iesit din tura. Venind urmatoarea asistenta si vazand ca am bebelusul langa mine a presupus ca stiu tot. Norocul meu a fost ca am vazut toate procedeele explicate practic colegei de salon. Si cu toate astea primul pampers l-am prins cu spatele in fata ????

In mare parte sunt multumita de comportamentul personalului medical.
Doamna Dr.Titianu este un medic extraordinar, se citea multumirea pe chipul ei vazand pacientele mamici care au nascut cu ajutorul ei. Pe tot parcursul sarcinii nu am vazut-o mai fericita ca la prima vizita dupa nastere, cand si eu si colega de salon (o alta pacienta de-a dumneaei) ne tineam bebelusii in brate.

Moasa s-a comportat bine. Singurul lucru pe care i-l reprosez e faptul ca vorbea urat cu bebelusul de cate ori trebuia sa-l monitorizeze in timpul travaliului.

Asistentele de la neonatologie si de la ginecologie care au grija de bebelusi si de mame dupa nastere sunt in general grijulii. Depinde mult pe cine prinzi pe tura. Sunt oameni care ii iubesc meseria si o fac cu drag. Dar sunt si oameni care din diverse motive isi fac meseria cu frustrare. Obositi de sistem, de turele lungi, salarii mici, timp putin pentru pacienti multi, te fac sa te simti o povara pentru ca trebuie sa aiba grija de tine sau cand le ceri ceva.

Pe tot parcursul internarii nu am primit vizite. Din punct de vedere emotional mi-a fost foarte greu din acest motiv. Programul de vizita este de fapt program de preluat pachete. Trebuie ca tu, pacienta, sa vorbesti cu infirmiera care sa coboare la intrare si sa ia un pachet. Aparent simplu. Dar ce sa vezi? Fix cand ajunge pachetul tau trebuie sa alaptezi, sa schimbi un pampers, plange bebelusul… iti este foarte greu sa mergi dupa infirmiera si persoana care asteapta sa predea pachetul nu poate vorbi cu nimeni care sa-l duca la tine. Faptul ca nu am putut primi vizite m-am afectat. Dupa nastere am avut cateva episoade de tristete adanca, care ar fi putut fi alinate de imbratisarea sotului. Din pacate ca o mamica care a plans in salon am fost consolata putin de o asistenta cu mentiunea „sa nu te vada doamna doctor, ca cheama psihologul”. In acelasi timp la televizorul din salon ni se pune un material scurt despre depresia postnatala…

Te las pe tine, cititorule, sa tragi concluzii.

Postarea Nastere Naturala Maternitatea Cuza Voda Iunie 2022 Dr. Titianu Monica a fost publicata pe Am Nascut Acolo.

Scroll to Top